O bună igienă dentară poate combate o respiraţie neplăcută

Igienă dentară corectă contribuie la prevenirea sau îndepărtarea respiraţiei urât mirositoare.

O igienă dentară corectă contribuie la prevenirea sau eliminarea cauzelor care detemină o respiraţie neplăcută. Cauzele halenei (respiraţia neplăcută, urât mirositoare) sunt diverse. Cele mai multe dintre acestea sunt determinate de o igienă dentară precară sau necorespunzătoare. Dacă dinţii nu sunt periaţi şi aţa dentară nu este folosită după fiecare masă, bucăţile de alimente blocate între dinţi, către gingii sau chiar de pe limbă vor începe să se dezintegreze şi să emane mirosuri neplăcute. Într-o cavitate bucală a cărei igienă orală nu este respectată, se pot dezvolta bacterii care vor declanşa boli ale gingiilor, unele din principalele cauze ale respiraţiei urât mirositoare.

În afară de alimentele sau băutura pe care le consumă o persoană, halena poate fi cauzată şi de gura uscată. Saliva este cea care hidratează în mod normal cavitatea bucală. Când aceasta este uscată, se pot forma celule moarte, asemănătoare celor care cauzează respiraţia neplacută, de dimineaţă. Dacă o persoană doarme pe parcursul nopţii cu gura deschisă, mirosul se amplifică. Fumatul şi anumite medicamente duc la uscarea cavităţii bucale. În cazuri mai rare, gura poate fi uscată ca urmare a unor disfuncţii ale glandelor salivare.

Cum putem combate halena?

Iată câteva sfaturi care ajută la îndepărtarea respiraţiei neplăcute:

– perierea dinţilor timp de 2 minute după fiecare masa şi folosirea aţei dentare cel puţin o dată pe zi, de preferat seara;

– raclajul uşor al limbii pentru îndepărtarea celulelor moarte;

– consumul unei cantităţi optime de apă pentru a menţine curata şi hidratată cavitatea orală;

-introducerea în dietă a fructelor şi legumelor în defavoarea cărnii;

– controlul stomatologic periodic, de două ori pe an, care să includă igienizarea cavităţii orale;

-dacă purtaţi proteză, ar fi bine să o curăţaţi cel puţin o dată pe zi;
-unele bomboane sau guma de mestecat (de preferat fără zahăr) stimulează producţia salivară şi ajută la eliminarea particulelor de alimente sau a bacteriilor.

În concluzie, controlul stomatologic periodic şi rezolvarea problemelor dentare contribuie la eliminarea mirosului neplăcut al respiraţiei, iar igiena corectă a cavităţii bucale ajută la menţinerea unei respiraţii placate şi la prevenirea halitozei.

    Solicită o programare

    Completează formularul și un reprezentant Uniklinic te va contacta in cel mai scurt timp pentru confirmare.