CHIRURGIE ORALĂ

REGENERARE ȚESUTURI. În urma extracției dentare, osul alveolar (suportul osos al dintelui) începe să sufere un proces de resorbție atât în plan vertical (scurtare), cât și în plan orizontal (îngustare).

REGENERAREA ȚESUTURILOR

Augmentarea (adiția) osoasă

Augmentarea (adiția) osoasă este intervenția chirurgicală care se efectuează asupra osului maxilar resorbit pentru a-i mări volumul cu ajutorul unor materiale substitutive – biomateriale.

Biomaterialele sunt compatibile din punct de vedere biologic, mecanic şi functional cu organismul uman și astfel se pot realiza regenerarea osoasă și tisulară a osului resorbit.

Există două tipuri de biomateriale :

  • materiale de adiție
  • membrane de regenerare

Materiale de adiție

Materialele de adiție pot fi clasificate în funcție de natura lor în:

  • autogene sau autologe – fragment de țesut osos recoltat de la același individ, intraoral (menton, tuberozitate maxilară, creastă edentată) sau extraoral (creastă iliacă, tibie)
  • alogene – os uman obținut din bănci de os
  • heterologe sau xenogene – os recoltat de la alte specii (vita, porc)
  • aloplastice – materiale sintetice (sulfat de calciu, fosfat tricalcic, hidroxiapatita, etc.)

Membrane de regenerare

Membranele de regenerare sunt bariere confecționate din diferite materiale resorbabile sau neresorbabile care separă defectul osos (refăcut cu materialul de adiție) de lamboul mucoperiosal. În afara rolului de contenție, membrana împiedică proliferarea celulelor epiteliale din lambou spre defectul osos.

Membranele pot fi clasificate în:

  • resorbabile – se resorb în cateva luni și sunt realizate din colagen de origine animală.
  • neresorbabile – necesită îndepărtarea de către medic după vindecarea plăgii; sunt din titan, teflon sau gore-tex.

Biomaterialele pot fi utilizate în următoarele situații clinice:

  • refacerea substratului osos în cazul inserării implanturilor (sinus lift intern, sinus lift extern, creste atrofiate)
  • refacerea anumitor defecte osoase de cauză traumatică (accidente) sau în urma chistectomiilor
  • după intervenții parodontale la dinți cu resorbție verticală, în pâlnie, cu furcația descoperită, dinți cu ușoară mobilitate.

Deși intervenția chirurgicală de augmentare este complexă, pacientul o suportă tot atât de ușor ca și o intervenție stomatologică de rutină.

Succesul intervenţiilor de augmentare depinde foarte mult de tipul de grefă osoasă utilizată (autogrefă, alogrefă, heterogrefă, grefă sintetică), cât și de tipul de membrană (resorbabilă sau neresorbabilă).

EXTRACȚIA CHIRURGICALĂ


Extracția chirurgicală a molarului de minte

Molarii de minte sunt ultimii dinți care erup în gură. Când ei se aliniază corect iar gingia este sănătoasă, nu este necesară extracția. Din păcate, aceasta nu se întâmplă în mod normal. Extracția molarilor de minte este necesară atunci când aceștia nu pot erupe în condiții normale în gura. Ei pot crește lateral, pot erupe parțial sau chiar pot rămâne incluși sub gingie, în os. Dinții incluși pot avea multe poziții în os în tentativa lor de a găsi o cale de a erupe cu succes (aceste poziții pot cauza multe probleme). Când sunt erupți parțial, deschiderea din jurul dintelui permite bacteriilor să se multiplice și, în cele din urmă, să provoace o infecție. Rezultatul este umflătura, rigiditatea (trismus), durerea și starea generală alterată.  Presiunea exercitată de molarul de minte în erupție poate mișca ceilalți dinți și interferă cu alinierea ortodontică (sau normală) a dinților.

Extracția chirurgicală nu este o procedură utilizată în ultimă instanță – poate fi și o abordare prudentă și mai conservatoare a îndepărtării unui dinte.

Extracția simplă, cu cleștele, necesită forțe de tracțiune ce pot antrena și țesut osos adiacent dintelui. Riscul pierderii de țesut osos este eliminat prin intervenția chirurgicală, suplimentată de chirurgia ultrasonică –piezochirurgie (reprezintă cea mai modernă variantă chirurgicală a zilelor noastre și face ca suferința cauzată de această intervenție să devină un mit) și secționarea dintelui înainte de a fi îndepărtat.

Acest lucru reprezintă un mare avantaj pentru pacient, şansele de a se umfla sau de a avea durere postoperator fiind mult mai mici. Deasemenea, post extracțional, pacienții noștri mai pot beneficia de terapie cu laser (BTL-2000) care va grăbi procesul de vindecare.

CANINUL INCLUS


Caninul maxilar este al doilea dinte cel mai adesea inclus (dupa molarul de minte). El este un dinte indispensabil pe arcada dentară și joacă un rol important în masticație. Caninii sunt dinți foarte puternici și au cele mai mari rădăcini dintre toți dinții. Datorită formei și poziției lor, sunt primii dinți care se ating când maxilarele se închid și, astfel, ghidează restul dinților către o mușcătură corectă.

Tehnicile implicate în susținerea erupției pot fi aplicate oricărui dinte inclus în arcada superioară sau inferioară, dar cel mai des sunt aplicate caninilor superiori. 60% dintre caninii incluși sunt localizați în zona palatinală (“cerul gurii”) a arcadei dentare.

În cazurile în care caninul nu erupe spontan, ortodontul și chirurgul conlucrează pentru a provoca erupția sa. Fiecare caz este evaluat pe o bază individuală, dar tratamentul implică frecvent efortul combinat al ortodontului și chirurgului. În cel mai comun scenariu, ortodontul va plasa brackets pe dinți (cel puțin la arcada superioară). Se va deschide un spațiu care să lase loc dintelui inclus să fie mutat în poziția sa normală pe arcada dentară. Dacă un dinte de lapte încă nu a căzut, este lăsat pe loc până când spațiul pentru canin este realizat. Odată spațiul obținut, ortodontul va trimite pacientul la chirurg pentru a descoperi caninul și a fi ancorat cu bracket cu lănțișor. Descoperirea se va face cu ajutorul chirurgiei ultasonice-piezochirurgie (reprezintă cea mai modernă variantă chirurgicală, sistemele rotative sunt înlocuite de anse speciale care vibrează la frecvențe ultrasonice reușind să taie ligamentul fără a încălzi și fără a afecta osul).

REZECȚIA APICALĂ


Rezecția apicală sau eliminarea vârfului rădăcinii este cea mai comună procedură chirurgicală folosită pentru salvarea unui dinte infectat. În mod obișnuit, un tratament de canal este tot ceea ce este necesar pentru a salva de la extracție un dinte cu pulpa bolnavă. Uneori acest tratament nechirurgical nu va fi suficient pentru vindecarea dintelui și medicul endodont va recomanda o procedură chirurgicală. Cu această procedură se tratează suprafețele radiculare afectate sau osul înconjurător. Se face o incizie în țesutul gingival pentru a expune osul și țesutul inflamat înconjurător. Țesutul afectat este eliminat împreună cu vârful rădăcinii dintelui, după care, cu ajutorul aparatului cu ultasunete și a anselor speciale va fi preparată rădăcina. Urmează plasarea obturației retrograde (cu Pro Root MTA) pentru a preveni reinfectarea.Toate etapele vor fi atent verificate cu microscopul și oglinda de rodiu. Osul se va vindeca natural în jurul rădăcinii în câteva luni, iar dintele va fi complet recuperat funcțional.

Robert

Un cabinet stomatologic excelent. Recomand tuturor care au probleme sau vor doar sa apeleze la servicii de implantologie.

Vezi ce spun pacienții noștri

Solicită o programare

Completează formularul și un reprezentant Uniklinic te va contacta in cel mai scurt timp pentru confirmare.