ODONTOLOGIE

Înarmaţi cu răbdare, folosind culori potrivite şi diferite opacităţi ale materialelor de obturare, obţinem rezultate remarcabile din punct de vedere estetic.

odontologieCaria dentară este afecţiunea cea mai frecventă în domeniul nostru.

Aşa cum este bine de ştiut, întotdeauna este mai convenabil să previi decât să tratezi şi evident sunt mult mai uşor de tratat leziunile incipiente comparativ cu cele avansate.

Atunci când se tratează o carie medială, plomba va obtura cavitatea în urma unei curăţiri minuţioase. În clinica noastră folosim materiale avangardiste şi sisteme adezive de cea mai bună calitate.

Un aspect important ţine de aspectul final al dintelui, astfel încât se vor obţine obturaţii foarte durabile.

În cazul în care disfuncţia carioasă este importantă se poate apela la soluţii de vârf din odontologie, adică la imbatabilele “incrustaţii”. Aceste prese fabricate din ceramică, de către tehnicianul dentar, sunt foarte rezistente şi se potrivesc ca piesele unui puzzle în cavitatea rezultată după îndepărtarea cariei. Rezultatele obţinute cu aceste incrustaţii (de tip Inlay sau Onlay) sunt net superioare comparativ cu variantele de obturaţie clasică.

Odontologia estetică, adică obturarea cu materiale de înaltă calitate se realizează cu materiale de top:

  • Empress (IVOCLAR)
  • Majesty (KURARRAY)
  • Tetric Evo Ceram (IVOCLAR)

Sunt necesare întotdeauna anestezicele atunci când mi se tratează o carie?

De cele mai multe ori DA, este nevoie de anestezic. Se poate anestezia doar dintele în cauză (nu şi buzele sau obrazul) sau se pot anestezia deodată mai mulţi dinţi la care se pot trata simultan toate cariile acestora. Anestezia este utilă, oferind pacienţilor confortul necesar iar medicului liniştea necesară pentru a curăţa minuţios şi integral caria din dinţi.

Cât timp mă ţine o plombă?

În condiţiile unei îngrijiri corecte, cel puţin 4-5 ani. Practic, o obturaţie nu mai “cade”, iar motivul pentru care va trebui înlocuită după o vreme ţine de aspectul ei, dacă dintele are carie în jurul acesteia sau s-a uzat excesiv relieful.

Am obturaţii metalice. Trebuie să le schimb?

De cele mai multe ori acestea sunt destul de vechi (din ce în ce mai puţini stomatologi recurg la amalgam) şi deteriorate. Mare atenţie atunci când se îndepărtează o obturaţie de amalgam: ea conţine până la 50 % Mercur care este toxic şi se degajă în timpul frezării. De aceea pacienţii trebuie protejaţi prin aspiraţie foarte puternică şi/sau diga.

Vreau să-mi albesc dinţii. Trebuie schimbate şi plombele vechi?

DA! Sistemele de albire nu acţionează decât pe dinţii naturali, aşa încât toate obturaţiile sau lucrările dentare din zonele vizibile trebuie schimbate la noua culoare. Obturaţiile se schimbă de regula la două săptămâni după operaţiunea de albire a dinţilor.

Diana Dunai

niciodata nu m-am simtit mai bine la doctor

Vezi ce spun pacienții noștri

    Solicită o programare

    Completează formularul și un reprezentant Uniklinic te va contacta in cel mai scurt timp pentru confirmare.